Albert e un „instrumentist” care folosește surdina. El pare un romantic care se spovedește după perdea cum fac păcătoșii în bisericile catolice, e un poet îndrăgostit care are perversitatea de a-și prelungi așteptarea. Voluptățile poeziei lui își au cabina și întreaga recuzită în creier. De aceea unii îl găsesc poate, prea cerebral, prea abscons, prea comprimat pentru totala lipsă de rafinament a poeților actuali, prea filtrat, da, iată, un termen care i se potrivește mănușă. Cred că s-a născut artist din creștet până în tălpi – să fie o întâmplare că volumul lui de debut se intitulează „Îmi pipăi cu frică tălpile”? Cred că este un mare histrion introvertit, un raționalist foarte lucid, dublat de un romantic modern, împingându-și sentimentele într-o tăcere care sugerează infinit mi mult decât declarațiile sforăitoare.

Nora Iuga