Era a doua zi printre străduțele Parisului și nu ajunsesem în nicio librărie. În timp ce urmăream traiectul către 4 Place Edmond Rostand în care trebuia să ajungem pentru a ne întâlni cu Tamara Jacobsen, îmi aruncam ochii și picioarele prin cât mai multe locuri. Mi-au atras atenția câteva cărți expuse pe tejgheaua unui anticariat carea se intersecta cu pietonii de pe Rue de l’Odéon. Am pus la întâmplare mâna pe un volum de poeme apărut la Gallimard, sigur le pot traduce cu ușurință cu google translate mi-a trecut prin minte, sperând că programul funcționează mai bine decât funcționa când îmi făceam temele la engleză acum aproape 10 ani. Până la urmă, asta nici nu mai conta, voiam să am o carte de poeme în franceză, să mă chinui singur să le traduc, să le înțeleg, să mă bucur de ele. Am apelat la toată engleza învățată din cântece și în timp ce am intrat în anticariat am spus: bonjour. Nu s-a uitat urât la mine când și-a dat seama că sunt străin. Și chiar dacă ar fi făcut-o, așa cum am mai pățit prin Paris, nu mi-ar fi păsat. M-am vaccinat de mult de această boală. Nu-mi mai fac niciun rău cei care te judecă doar pentru că vorbești altă limba sau te-ai născut într-un colț de lume diferit (și se mai și numește România) sau ești diferit din orice alt motiv. Dintr-o dată am devenit curios. How it’s called this place in french? It’s a librairie (avec un accent parisien) spune. No, no, it’s not a librairie, îi arăt cartea din mâinile mele. This is not new, this is old (cu accent oltenesc-spaniol). In my language we call it “anticariat”. Aah, you are italian!? (accent parisien) No, I am romanian. (accent oltenesc) Oh!? Do you know “Sioran”? Of course I Know Cioran. A se citi Siorán, cu un n foarte nazal. Am înnebunit de bucurie, evident. M-a scos din anticariat, mi-a făcut semn cu mâna către mansarda unei clădiri de lângă noi. Acolo a locuit Cioran. Tatăl meu l-a cunoscut, eu eran mic, nu stiam cine e, venea des pe aici. Probabil i-am spus că mă bucur foarte mult în engleză, franceză sau italiană și ne-am reîntors în anticariat.
I think I know what you mean. Nous avons quelque chose de similaire ici. Ils s’appellent les bouquinistes et ils sont nombreux le long de la Seine.
Am călătorit la Paris știind doar unde mă voi caza. Am descoperit locul în timp ce mergeam. Nu mi-am propus nimic. Nu am avut niciun obiectiv în afară de seara de lectură. Inconștiență? Prostie? Poate, mai ales acum că a venit *cu*vânt****cen*zu*rat* peste noi și cine știe ce condiții va trebui să îndeplinim pentru a mai putea călători. N-am apucat să văd bouquiniștii pe Sena și nici nu știu dacă ei mai există acum, mi-am imaginat niște căsuțe pline cu romane și volume de poezii, un fel de spații tăiate în piatră situate pe malul râului. Astăzi, în timp ce scriam această amintire, am căutat o fotografie cu acești locuitori ai Senei. Mă bucur că din noiembrie (de când am vizitat Parisul) până acum, am avut timp suficient să mă gândesc la bouquiniști, la cei din imaginația mea. Creierul a început deja să creadă că acea amintire imaginată e una reală.