„eu sînt acel șobolan inocent/ care caută în labirint/ iluzia primei bucăți de cașcaval.“ Așa își începe Albert Denn volumul de debut, Îmi pipăi cu frică tălpile, apărut în 2018, la Casa de pariuri literare. Autorul de față este un tînăr filolog instruit într-un mediu academic bivalent, la Universitatea din Valencia și la Universitatea din București.
Descoperindu-se pe sine încă din anii facultății, Albert Denn este un novice care, însă, ne propune o poezie deplină. Această deplinătate rezultă din delicatețea unui limbaj aforistic aproape perfect, din curajul de a explora necunoscutul și din puterea de sintetizare a unor răspunsuri care ar putea fi dezvoltate în pagini întregi de filozofie. Cum să citești poezia lui Albert Denn? Fără a te lăsa influențat de lecturile poeziei postdouămiiste în care, deseori, poezia se lasă cuprinsă de o violență și de un manierism care pun textul poetic autohton în relație cu poezia străină. Atunci cînd citești poezia lui Albert Denn, cînd treci prin versurile unui căutător de idei care uită cine e și rareori se regăseș­te, care pătrunde într-o lume în care niciodată nu e pus totul pe hîrtie, dar este amplificat mereu în gîndul cititorului, care creează analogii și întîlniri dintre cele mai realiste, dar și idealiste, care folosește intertextualitatea ca un mijloc de reflecţie, atunci vei da libertate de acceptare unei poezii diferite, care se desprinde de cotidianul atît de înrădăcinat în poezia actuală: „ai participat la conferințe/ și tot felul de întîlniri/ în care ai povestit cum vei face și cum nu/ și ai uitat să faci ce ai povestit că vrei să faci/ aceasta este scurta poveste de iubire/ a frumoasei fără corp“.
Deși scria încă din timpul specializării sale în filologie, Albert Denn nu a ținut niciodată seamă de emoția poetică ce nu-i dădea pace. „Le scriam și le lăsam acolo“, ne-a spus el, cînd l-am întrebat despre cum privea frînturile de poeme pe care le născocea pe atunci. Primii pași ai lui Albert Denn în publicarea unui volum de versuri au fost determinaţi şi de întîlnirea cu scriitoarea Nora Iuga, cea care l-a descoperit ca poet și care i-a aflat „tăcerea“. Pe ea a cunoscut-o în Valencia, la Librăria Tirant lo Blanch, cînd a descoperit varianta în spaniolă a cărții Sexagenara și tînărul (La sexagenaria y el joven). A recunoscut-o, apoi, ieșind de la metrou, cîțiva ani mai tîrziu, în București. Așa a început o prietenie de ținut minte.
„Cei care tac vorbesc cu creierul lor“, afirmă Nora Iuga în prefața volumului lui Albert Denn, referindu-se la acest tînăr poet care evită mania poeziei actuale prin faptul că este un degustător de idei. Scriitoarea vorbeș­te despre poezia lui Albert Denn în termenii unei lumi nedescoperite, găsind în poezia lui reflecţii care se îndepărtează de cotidian, de cleveteala zilnică: „mă urcam în copacul meu/ și de acolo săream în ocean/ era liniște/ și timpul era al meu/ de fiecare dată“.
Aprecierea autoarei este cu atît mai însemnată, ținînd cont de stilul ei de creație mult mai diferit, chiar nonconformist. A afirmat că o pasionează să descopere oameni și idei noi, lucru confirmat şi la dubla lectură de carte Nora Iuga, Alături cu drumul, respectiv Albert Denn, Îmi pipăi cu frică tălpile – o demonstrație a faptului că poezia adevărată se întîlnește chiar și atunci cînd e diferită. În acest fel, Nora Iuga i-a călăuzit cu discreție pașii lui Albert Denn spre apariția prezentului volum al cărui cititor este supus unei noi provocări. În sens invers, pentru Albert Denn, Nora Iuga reprezintă o sursă de energie, „un mers pe nori“, o prietenă departe de a fi sexagenară.
Intrînd într-o discuție despre literatură cu Albert Denn, aflu că el se crede influențat mai ales de Emil Cioran și de Fernando Pessoa. Interesant este că Albert Denn a descoperit operele lui Emil Cioran prin intermediul unui profesor spaniol care-l citise pe filozoful român. Albert Denn crede că textele lui Cioran și-au pus amprenta asupra reflexivităţii textelor sale: „gura și lumea/ cea mai veche relație amoroasă/ de pe pămînt“.
Inițial, Albert Denn a fost atras de roman mai mult decît de poezie. Cu timpul, însă, expresia poetică și-a pus amprenta asupra sa. El nu crede că există o formulă pentru poezie, nici că poezia trebuie să fie șlefuită la nesfîrșit. Albert Denn scrie în pauza dintre cursurile de la Cervantes, în metrou, uneori chiar pe stradă, fiindcă sursa inspirației vine „pe nepusă masă“ și fiindcă mediul nu aduce automat şi inspirația. Uneori, el își notează idei, construind scheletul poetic cu mult timp înainte de a-i cunoaște finalul, alteori, poemele vin în forma finită. Albert Denn preferă să își conceapă poezia emoțional, fiindcă sub semnul emoției își regăsește glasul tăcerii. Ce este poezia unei tăceri? O reîntoarcere spre vremuri mai delicate ori o orientare spre vremuri mai subtile, un răspuns la multe dintre neliniștile noastre: „din ce lume sînt sunetele/ care se aud fără să sune/ de ce aud vocea din capul meu/ dacă ea nu se aude“.
După cum ar spune Albert Denn, poezia este „o expresie care, deși are contact direct cu lumea reală, vine din altă parte. Acce­sarea ei se face prin elemente de referențialitate, prin stimuli din lumea reală, însă ea se înfiripă într-un loc mai puțin vizibil. Poezia este neașteptată, dar dorită“. Așa este și debutul lui Albert Denn, un debut neașteptat, dar la care simţi nevoia să te reîntorci.

Alina Roiniţă pentru Observator Cultural