Recenzie scrisă de Gellu Dorian în revista Convorbiri Literare, ianuarie 2019
“”Sunt şaptezeci şi trei de fragmente, cele mai multe memorabile, bine scrise, cu o experienţă a simplificării notaţiilor, încărcate cu sensuri, pe care, dacă vrei să le înţelegi, trebuie să le citeşti cu atenţie.

 

 

 


 

 

Recenzie scrisă de Alina Roiniţă în revista Observator Cultural, februarie 2019
Albert Denn este un novice care, însă, ne propune o poezie deplină. Această deplinătate rezultă din delicatețea unui limbaj aforistic aproape perfect, din curajul de a explora necunoscutul și din puterea de sintetizare a unor răspunsuri care ar putea fi dezvoltate în pagini întregi de filozofie.

Recenzie scrisă de Alina Roiniţă în Filologisme.ro, februarie 2019
Când am citit prima dată poezia lui Albert, nu știam exact unde aș putea să o încadrez, fiindcă nu e nici pe departe un soi de fracturism, nici unul de utilitarism, deci nu aparține generației mileniu. Cumva, acest lucru m-a bucurat. M-a bucurat să văd o poezie care s-a îndepărtat de ceea ce se scrie în vremurile noastre. E o poezie deplină care reiese din delicatețe, din aforisme, din curajul propriu de a se descoperi în fața cititorului. Albert este un căutător de idei, dar nu unul care vrea să se afilieze curentului, ci unul care vrea să se afle pe sine.

 


 

 

Recenzie scrisă de Pavel Nedelcu in Revista Liternautica, februarie 2019
“”Albert Denn este o voce debutantă originală în panorama literaturii românești contemporane iar poemele sale, fără context și recomandare, ba chiar fără nicio prezentare, ar vorbi oricum de la sine.

 

 


Breviar Editorial – Recenzie scrisă de Eugenia Țarălungă in Revista Viața Românească, octombrie 2019
“Îmi pipăi cu frică tălpile, de Albert Denn, seria Poezie, colecția Debut, Casa de pariuri literare, București, 2018, 90 pagini.
„era un pixel/ pe un zâmbet/ sau un zâmbet/ pe un pixel/ îl desenam pe faţa ta/ în două locuri în acelaşi timp/ nu degeaba ne naştem/ cu două mâini” – așa spune poetul debutant pe la mijlocul cărții lui de poezie. Dacă, într-un alt timp, Arghezi voia să se-ndrepte spre cer în căutare de certitudini („Vreau să te pipăi și să urlu: «Este!»”), aici regăsim o altă paradigmă, poetul găsind cu cale să se întoarcă spre perechea cerului, spre pământul pe care stă cu tălpile-pereche.
Albert Denn plasează doiul pe primul plan. Două țări: România și Spania fac parte din biografia lui (este născut la Balș în 1990, plecat la 13 ani din țară). Implicit, două culturi. Care nu par a duce la sfâșiere, la dezbinare, ci la mai mare stabilitate: cu tălpile pe pământ, nemișcat, nedumerit, îți poți pune întrebări și poți visa în voie. Poți să taci în voie. Visul și tăcerea se cheamă unul pe altul, chiar și în epoca pixelilor: „Fără-ndoială că tăcerile nu se pot supune marcajelor stricte ale creierului. Visul e copilul tăcerii. Albert l-a citit pe Calderon, cu siguranţă că l-a citi Ortega y Gasset. Cei care tac vorbesc în creierul lor. De-aceea Albert visează «idei»! Un drog mai puţin consumat în «boema» actuală în general”. Ca de obicei, Nora Iuga este entuziastă în prezentarea câte unui nou poet, dar și precisă, prefigurând liniile definitorii ale posibilei lui poetici ulterioare.
Albert Denn este mai mult decât un poet cerebral, este „un «ciudat» aparent cuminte”, acesta fiind chiar titlul prefeței volumului. Un insolit pictor de tablouri pentru totdeauna, chiar dacă eternitatea este, și ea, o altă iluzie (nu a lui Sancho Panza, firește): „dacă ne-am iubi/ într-un tablou/ ne-am iubi pentru totdeauna”. ”